la-Brasov.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii brasovenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Casa Sfatului - primăria de altădată a municipiului Brașov

Agerpres

 

Casa Sfatului face parte din obiectivele importante ale municipiului Brașov din punct de vedere al valorii istorice și, după Biserica Neagră, este cel mai reprezentativ monument istoric pentru oraș.

"Ținând cont că Biserica Neagră are o conotație religioasă, dacă vorbim strict de istoria locală, Casa Sfatului fiind sediul primăriei în Evul Mediu, sediul magistratului și locul unde se țineau valorile orașului, arhiva orașului, are o însemnătate deosebit de importanță pentru fiecare brașovean și este obligatoriu un punct de reper pentru cei care vizitează Brașovul", a declarat pentru AGERPRES istoricul Nicolae Pepene, director al Muzeului Județean de Istorie Brașov.

În data de 23 decembrie 1420 s-a încheiat un acord între Breasla Blănarilor și Administrația Districtului Țara Bârsei privind construcția Casei Sfatului, prin care acesteia din urmă i se îngăduie să-și construiască, deasupra bolții de vânzare a breslei, o cameră pentru "acordarea dreptății" și pentru ședințele sfatului orășenesc. Din cauza invaziei otomane din 1421, a distrugerii în mare parte a orașului, precum și a arestării magistratului, proiectul a fost anulat.

Pe măsură ce orașul se dezvoltă, clădirea se transformă în primărie, i se adaugă noi încăperi, iar turnul este prevăzut cu un orologiu cu cadrane pe toate cele patru laturi ale sale. Următoarea mențiune despre Casa Sfatului apare în anul 1503, fiind menționată sub numele de Praetorium. 

Construcția edificiului a cunoscut de-a lungul anilor numeroase modificări, mare parte dintre ele fiind datorate distrugerilor provocate de evenimente naturale, trăsnete, cutremure, iar în anul 1689 de marele incendiu provocat de forțele habsburgice care asediau orașul distrugând o mare parte a clădirii.

În anul 1780 se încheie lucrările de construcție a Casei Sfatului, în stil baroc, aproximativ în forma actuală. Tot atunci, pe loggia din față a Casei Sfatului se adaugă Stema Brașovului. Administrația orașului se mută în clădire în anul 1876. La începutul secolului XX, Casa Sfatului urma să fie demolată și înlocuită cu o clădire administrativă modernă, dar acest lucru s-a evitat în urma unei campanii puternice de presă pentru menținerea monumentului.

Ultima modificare arhitecturală a Casei Sfatului a avut loc între anii 1909-1910, când acoperișul a fost înlocuit de actualul acoperiș piramidal acoperit cu țigle colorate, negru și galben, care se mai observă și în zilele noastre. Din 1950, în incinta Casei Sfatului funcționează Muzeul Județean de Istorie.

"Este un monument foarte important pentru Brașov, iar dacă este să folosim o formulă care este puțin legată de turnul ceasului, pentru că de aici se dădea ora exactă în acest oraș, secole de-a rândul s-a dat ora exactă. Acum are o importanță deosebită pentru că aici sunt strânse cele mai importante mărturii istorice locale. Intenția noastră în viitor este să facem o actualizare a expoziției de bază a Muzeului Județean de Istorie, care va avea această tematică obligatorie 'Istoria Brașovului și a județului', pentru că nu trebuie să uităm că Brașovul a fost un centru administrativ, economic, politic pentru Țara Bârsei și apoi pentru județul Brașov", a mai afirmat istoricul Nicolae Pepene. 

Casa Sfatului are poveștile sale frumoase, dincolo că este spectaculoasă datorită așezării sale în mijlocul Pieții Sfatului, dar și pentru cele câteva lucruri care demonstrau, cel puțin pentru Evul Mediu, intențiile administrației locale de a nu lăsa nimic la întâmplare. De exemplu, turnul Casei Sfatului s-a numit o bucată de timp și turnul trâmbițașilor pentru că în Evul Mediu exista un program foarte strict în privința circulației prin oraș. De asemenea, vitregiile naturii, accidentele provocate de mâna omului, de natură, trebuiau anunțate. Acest lucru se făcea prin intermediul unor funcționari, trâmbițașii care stăteau în balconul turnului Casei Sfatului și anunțau aceste momente ale vieții cotidiene.

În sezonul estival, locul trâmbițașilor a fost luat de trei instrumentiști care cântau la oră fixă trei melodii specifice celor trei etnii ale Brașovului: români, germani și maghiari. Odată cu regulile impuse de Imperiul Austriac, brașovenii nu au fost prea încântați, dar au trebuit să le respecte. Obiceiul simpatic al trâmbițașilor încă mai exista, dar cronica medievală spune că pe atunci comandantul Garnizoanei orașului își avea sediul într-o clădire foarte apropiată de Casa Sfatului, avea un papagal care "înnebunea" în momentul în care trâmbițașii sunau, așa că generalul a ales să scape de aceștia, și să păstreze papagalul, după cum a menționat istoricul Nicolae Pepene.

Balconul Casei Sfatului oferă o imagine amplă asupra Brașovului medieval, monumentul fiind vizitat în toate anotimpurile. Casa Sfatului și Piața Sfatului reprezintă locul de întâlnire al grupurilor de turiști, locul unde se organizează evenimentele culturale ale orașului, iar Muzeul Județean de Istorie găzduiește periodic nenumărate expoziții, concursuri și întâlniri cu caracter istoric.

Tot în Brașov există și Strada Sforii, una dintre cele mai vizitate străzi din oraș. 

Strada Sforii din Brașov, inclusă de publicația Huffington Post în topul celor mai înguste străzi din lume, este una dintre cele mai căutate străzi de către turiștii care vin să viziteze orașul. Construită în secolul al XV-lea ca un coridor de urgență pentru pompierii cetății medievale Brașov, strada Sforii are între 110 și 135 de centimetri lățime și 83 de metri lungime, ceea ce îi conferă titlul de cea mai îngustă stradă din Brașov și din Europa de Est. Este situată între străzile Cerbului și Poarta Șchei, astfel că se intră dintr-o stradă și imediat se ajunge în altă stradă. Ea a fost restaurată în anul 2003 pentru a arăta ca în urmă cu o sută de ani.

I s-a schimbat pavajul, pereții clădirilor care străjuiesc străduța au fost renovați, iar stâlpii de iluminat au fost schimbați cu unii cu aspect medieval, pe care s-au montat felinare. Strada Sforii este o temă provocatoare pentru fotografi, datorită spațiului îngust pentru obiectivul de filmat. Cine vizitează strada Sforii trebuie să știe că se află destul de aproape de Biserica Neagră, de Piața Sfatului, Bastionul Țesătorilor sau Masivul Tâmpa.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

 

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro |      la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015